Numeroși credincioși, prezenți la hramul Catedralei Episcopale din Severin!

Catedrala Episcopală „Învierea Domnului”/ „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta-Turnu Severin și-a prăznuit hramul, adunând laolaltă cler și credincioși din întreaga eparhie și din împrejurimi.

Încă din primele ore ale dimineții, curtea Catedralei s-a umplut de credincioşi.  Programul zilei a început la Centrul Eparhial, prin primirea ierarhilor, urmată de procesiunea solemnă cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtată către Catedrala Episcopală. Momentul a fost trăit cu emoție de credincioși, într-o comuniune care a unit pașii și sufletele tuturor.

Liturghia a fost săvârșită de un sobor de ierarhi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. În jurul Sfintei Mese s-au aflat 11 arhierei, alături de numeroși preoți și diaconi, veniți din diferite colțuri ale țării și de peste hotare, sporind solemnitatea acestui moment de har.

Catedrala a devenit, pentru câteva ceasuri, locul unei adânci comuniuni, în care rugăciunea, cântarea și lumina sărbătorii s-au împletit într-o trăire autentică.

La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a rostit un cuvânt de învățătură despre taina Învierii Domnului. De altfel, în cuvântul său, Preasfințitul Părinte Nicodim și-a exprimat recunoștința și bucuria pentru prezența ierarhilor, a clerului și a credincioșilor, subliniind că astfel de momente întăresc comuniunea și dragostea în sânul bisericii.

După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a pornit în procesiune cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Catedrala Episcopală la Centrul Eparhial.

„Am participat astăzi la slujba religioasă prilejuită de hramul Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin – un moment de profundă încărcătură spirituală pentru municipiul și județul nostru. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și de mai mulți ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, împreună cu arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române. Atmosfera de rugăciune și ne-a întărit credința în valorile care ne unesc: respectul pentru tradiție, solidaritatea și speranța.”, transmite senatorul mehedințean Oana Buzatu.

„La invitatia P.S. NICODIM, episcopul Severinului și Strehaiei, am participat la oficierea serviciului religios, prilejuit de hramul Catedralei Episcopale <<Învierea Domnului>> din Drobeta-Turnu Severin și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al municipiului Drobeta Turnu Severin. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, a avut loc tradiționala procesiune cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cu pornire de la Centrul Eparhial și încheiere la Catedrala Episcopală. La manifestările liturgice dedicate hramului, au luat parte Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, alături de alți marcanți ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și reprezentanți ai autorităților locale. Astfel de momente ne aduc împreună și ne reamintesc cât de importante sunt credința, solidaritatea și respectul pentru valorile care ne definesc ca și comunitate. Cu acest prilej, le transmit enoriașilor mehedințeni urări de sănătate, liniște sufletească și împliniri!”, transmite prefectul județului, Alin Isuf.

„Potrivit tradiției, ziua de sărbătoare a fost marcată de procesiunea cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul municipiului Drobeta-Turnu Severin. Slujba a fost oficiată de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei și de alți arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române. Hramul Catedralei Episcopale este, în fiecare an, un reper de credință și unitate pentru comunitatea noastră, un prilej de rugăciune și de întărire sufletească. Prezența numeroasă a credincioșilor confirmă atașamentul profund față de valorile creștine și față de Biserică. Respect și prețuire pentru Preasfințitul Părinte Nicodim, pentru întreaga activitate pastorală și pentru grija constantă față de credincioșii mehedințeni! Sărbătoarea hramului să aducă tuturor liniște, sănătate și binecuvântare!”, transmite, la rândul său, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

 

(Sursa foto: Episcopia Severinului și Strehaiei/Instituția Prefectului Mehedinți)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!