Administrația locală din Drobeta Turnu Severin a decis eliminarea cotelor adiționale la impozitele locale pentru autoturisme. Măsura este menită să reducă povara fiscală pentru cetățeni, după ce, în luna decembrie 2025, Consiliul Local a votat majorarea cotelor adiționale aplicate impozitelor pentru autoturisme. În situația severinenilor care au plătit deja impozitul pe mașină, banii vor fi fie compensați cu alte taxe sau impozite viitoare, fie restituiți contribuabililor, conform legislației fiscale.

„Am decis să revenim cu impozitul pe autoturisme la nivelul anterior. Oamenii ne-au cerut să căutăm o soluție, pentru că s-au mărit și taxele la locuințe. Sunt multe autoturisme și de aceea luasem decizia inițială. Cotele aplicate impozitelor sunt între 0,08 și 0,20. Noi avem aprobată cota de 0,12 încă din 2023. Este o cotă echilibrată și pentru autorități și pentru cetățeni.”, declară primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Decizia de eliminarea cotelor adiționale la impozitele locale pentru autoturisme a fost adoptată astăzi de Consiliul Local al municipiului și vine în contextul presiunii publice, venite din partea cetățenilor. Acest lucru înseamnă că proprietarii de autoturisme vor plăti taxe mai mici, chiar și cu până la 50% mai puțin față de nivelul stabilit anterior (în luna decembrie).

„Pentru mijloacele de transport, scăderea fluctuează în funcție de norma de poluare. Este de menționat faptul că pentru mașinile cu norma de poluare Euro6 și cele hibrid, scăderea poate fi și de 50%.”, declară, la rândul său, directorul Direcției de Impozite și Taxe Locale Marinela Mateescu.

Guvernul a introdus noi reguli pentru stabilirea taxelor locale în 2026, iar primăriile au primit mai multă flexibilitate în stabilirea nivelului impozitelor, inclusiv posibilitatea de a aplica sau elimina cote adiționale. Astfel, pe lângă reducerea cotelor adiționale, aplicate autoturismelor, aleșii locali au votat și reducerea impozitelor ce vizează în special persoanele cu dizabilități și proprietarii de clădiri vechi:
Impozitul pe clădiri:
- 50% reducere pentru locuința persoanelor cu handicap grav sau a reprezentanților legali care le îngrijesc;
- 25% reducere pentru persoanele cu handicap accentuat;
- Reduceri de 15% pentru clădirile cu vârsta între 50 și 100 de ani;
- 25% reducere pentru clădirile mai vechi de 100 de ani.
Impozitul pe teren:
- 50% reducere pentru terenul aferent locuinței persoanelor cu handicap grav;
- 25% reducere pentru persoanele cu handicap accentuat.
Impozitul auto: reduceri de 50% sau 25% pentru un singur autoturism cu capacitate cilindrică de până la 2000 cmc, în funcție de gradul de handicap.





