Mâine, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale, fiind comasate cu scrutinul pentru Parlamentul European. Alegătorii sunt așteptați la vot pentru a-și alege primarul, consilierii locali, consilierii județeni, dar și președintele Consiliului Județean și pentru a alege europarlamentarii. Astfel, alegătorii vor primi cinci buletine de vot: pentru primar, Consiliul Local, președintele de Consiliu Județean, consilieri județeni și pentru Parlamentul European.
În Mehedinți, sunt deschise 290 de secții de vot în cele 66 de unități administrativ – teritoriale, 222.444 alegători fiind înscriși în registrul electoral din județ. Cei mai mulți alegători sunt în Drobeta Turnu Severin, Orșova, Șimian, urmate de Strehaia. La polul opus, se află localitățile Godeanu, cu 417 alegători și Cireșu, cu doar 386. La alegerile europarlamentare, alegătorii pot vota la orice secție din țară.
Procesul de vot începe duminică, 9 iunie, la ora 7.00 și se va încheia la ora 22.00. La 23.59, sistemul electronic de votare se închide automat.
„Alegătorii care, la ora 22:00, se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot. pot vota până cel mult la ora 23.59”, conform hotărârii de Guvern prin care s-a aprobat calendarul alegerilor.