Lemnele de foc, mai scumpe! Orșovenii continuă să care lemnele în apartamente, în timp ce gazul se lasă așteptat.

Lemnele de foc s-au scumpit, toamna aceasta, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Această realitate este resimțită din plin de persoanele cu venituri scăzute, în special de pensionari. Același lucru se întâmplă și în Orșova, acolo unde, deși locuiesc, în mare parte, la bloc, cetățenii se încălzesc cu lemne.

Orșova se încălzește cu combustibil solid, din anii ’90, când a renunțat la sistemul centralizat. Oamenii reușesc să facă față cu greu cheltuielilor alocate încălzirii, iar o provocare este urcatul lemnului pe scări, în special pentru populația de vârsta a treia.

Acest orșovean a făcut din timp proviziile pentru iarnă și a cumpărat lemnele din aprilie. Astfel, a achitat un preț mai mic pentru încălzirea locuinței.

„Anul trecut, am plătit mai puțin. Anul acesta, lemnele sunt mai scumpe. Eu am avut noroc că le-am luat din aprilie. Stăm și cărăm cu plasa lemnele până la etajul 4. De ani de zile, așa facem. Așteptăm și noi gazul. De astăzi, facem focul în sobă, pentru că s-a răcit vremea.”, povestește bărbatul.

„E foarte greu să ne descurcăm cu lemnele. Vrem și noi gaz. Plus că noi trebuie să le cărăm până la etajul 4. În apartament, se face mizerie, iese fum: este mai rău ca la sat. Am luat lemnele din aprilie, la prețuri mai bune. Acum, la tarifele actuale, nu ne-am fi descurcat. Ar fi trebuit să luăm mai puține, pentru că pensiile sunt mici.”, spune o orșoveancă.

Dacă cei care și-au făcut provizii din timp au reușit să facă economie, pentru ceilalți, situația este diferită.

„Anul trecut, am dat pe lemne 680 de lei, iar anul acesta, pe aceeași cantitate, am plătit o mie de lei. Nu avem altă soluție. Lemnul paletizat e și mai scump. Un mc de lemn este tot mai scump pe an ce trece. Noi luăm lemnele pe rând: începând din primăvară până toamna. Nu ne permitem să le cumpărăm pe toate odată. Lemnele sunt singura soluție, pentru că și energia electrică e foarte scumpă.”, povestește o altă orșoveancă.

„Anul acesta, am dat pe aceeași cantitate de lemn cu 600 de lei mai mult. Mie o pensie nu îmi ajunge să cumpăr lemnele. Anul trecut, am plătit 3.000 lei, iar anul acesta 3.600.”, spune o pensionară din Orșova.

Anul acesta, un mc de lemn, furnizat de ROMSILVA, costă 300 de lei, în timp ce lemnul paletizat – 600 lei, în timp ce firmele private oferă tarife mai ridicate.

„ROMSILVA, prin Direcția Silvică Mehedinți, s-a pregătit, începând din primăvara acestui an, cu lemn pentru încălzirea locuințelor, la cele șase ocoale silvice. De la începutul anului, am vândut circa 45.000 mc către populație. Prețul mediu a fost de 300 lei/mc. La această dată, lemnul este 300 lei/mc – cea mai slabă calitate, iar prețul lemnului paletizat (pe care îl avem la Ocolul Silvic Șimian) este de 600 lei/mc. Prețurile din privat sunt mai mari, pentru că firmele licitează la prețuri ridicate în primăvară. În piața privată, am înțeles că un mc lemn transportat la locuința cetățenilor este de 700 lei.”, declară directorul Direcției Silvice Mehedinți, Sorin Nicolicioiu.

ROMSILVA mai are, în Mehedinți, aproximativ 9 mii mc de lemn disponibil pentru vânzare, pentru acest sezon.