Bicicliștii și conducătorii de trotinete, luați la control de poliție!

În perioada 18 – 24 august 2025, polițiștii rutieri mehedințeni desfășoară activități pentru a verifica modul în care conducătorii de trotinete, bicicliștii și pietonii respectă regulile de circulație pe drumurile publice.  La activitățile desfășurate, alături de polițiștii rutieri, sunt prezenți și polițiști din cadrul Direcției de Poliție Locală care acționează pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere în care pot fi implicate aceste categorii de participanți la trafic. Activitățile se desfășoară pe raza județului Mehedinți, fiind folosită toată aparatura de specialitate din dotare pentru sancționarea celor care aleg să încalce normele rutiere.

Polițiștii recomandă pietonilor să respecte regulile de circulație aplicabile lor: aceștia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule in situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru ceilalți.

Bicicliștii sunt sfătuiți:

– Aunci când conduc o bicicletă pe drumurile publice, să fie echipați corespunzător și să cunoască regulile de circulaţie;

– Când se află pe bicicletă, să nu traverseze carosabilul pe trecerile pentru pietoni!

– Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevăzute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră.

– De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.  Totodată, trebuie echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

– Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, biciciclustul trebuie să reducă viteza, să se asigure temeinic şi să acorde prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.

– Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, să se asigură temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul.

– La schimbarea direcţiei de mers, chiar daca au prioritate de trecere, trebuie să se asigure că ceilalţi participanţi la trafic le-au înţeles intenţia.

– Să circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când se deplasează în grup, numai în coloană, câte unul.

– Să nu circule cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;

În atenția conducătorilor de trotinete:

– Se interzice transportul pasagerilor pe trotineta electrică!

– Pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.

– Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

– În circulația pe drumurile publice, trotineta electrică trebuie să fie echipată cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

– Trotineta electrică trebuie prevăzută cu un sistem de frânare eficace, sistem funcțional de direcție și sistem de avertizare sonoră.

– Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Pentru a putea fi observați de ceilalți participanți la trafic, conducătorii de trotinete electrice trebuie să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

– La schimbarea direcției de mers conducători de trotinete electrice se vor deplasa pe lângă ele, respectând regulile de circulație privitoare la vehiculele împinse cu mâna.

– Este interzis conducătorilor de trotinete electrice:

– Să învețe să conducă vehiculul pe drumurile publice intens circulate;

– Să conducă vehiculul pe trotuar dacă nu există marcaj special în acest sens;

– Să conducă sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, ori dacă partea carosabilă este este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;

– Să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe vehicul;

– Să se țină de un vehicul aflat în mers.

Nerespectarea normelor privind circulația trotinetelor electrice constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevazută în clasa a II a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă (810-1.012,5 lei).

Nerespectarea normelor privind dotarea trotinetelor electrice, se sancționează contravențional cu amendă prevazută în clasa a III de sancțiuni, respectiv 6-8 puncte amendă (1.215-1.620 lei).

Dacă vehiculul depășește viteza de 25 km/h sau are o putere mai mare de 2 kW, acesta este considerat moped conform legislației în vigoare. În aceste condiții, este obligatorie deținerea unui permis de conducere (cel puțin categoria AM), precum și înmatricularea/înregistrarea vehiculului. Conducerea unui astfel de vehicul fără permis constituie infracțiune și se pedepsește conform legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!