Vizita ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, a cuprins și o întâlnire cu toți primarii din județul Mehedinți, la Palatul Administrativ din Drobeta Turnu Severin, acolo unde edilii au pus întrebări și au primit răspunsuri la problemele cu care se confruntă în implementarea proiectelor pe care le derulează în comunitățile din județ. Discuțiile s-au axat pe proiectele de investiții finanțate cu fonduri guvernamentale sau europene, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Cele aproape 66 de miliarde lei, care sunt puse la dispoziție, la nivel național, în cadrul programelor finanțare prin Anghel Saligny reprezintă o alocare bugetară mare. Această alocare urmărește să se adreseze fiecărei comunități din România. De altfel, există și multe alte oportunități de finanțare, pe care primăriile ar trebui să le urmărească. Pe programul Anghel Saligny, sunt 85 de contracte pentru care a fost emis ordin de ministru, pentru județul Mehedinți. Din acestea, 40 de contracte au fost, deja, semnate și. 531 milioane de lei reprezintă valoarea deja contractată.”, a declarat oficialul guvernamental, la întâlnirea cu primarii din Mehedinți.
Totodată, a fost prezentat și stadiul lucrărilor realizate prin minister, în județul Mehedinți. Prin programele PNDL I și II, au fost derulate 295 proiecte; iar pe PNRR, 64 de contracte. De altfel, în cadrul programului Anghel Saligny, 40 de contracte sunt semnate deja.
„În cadrul PNDL I și II, unitățile administrativ-teritoriale din Mehedinți au avut aproape 300 contracte de finanțare, în valoare de 1 275 milioane lei, pentru sisteme de alimentare cu apă și canalizare, drumuri, unități de învățământ și unități medicale, piețe și târguri, sisteme de iluminat public, poduri și podețe. 90% dintre aceste obiective sunt finalizate, iar în perioada următoare se vor încheia și celelalte. Pe de altă parte, în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, județul Mehedinți are 85 contracte cu o valoare totală de 1 061 milioane, 40 din ele fiind deja semnate pentru finanțare. Totodată, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, în județul Mehedinți au fost semnate 64 contracte, fondurile europene fiind gestionate prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Și Compania Națională de Investiții finanțează 22 investiții în județul Mehedinți, valoarea totală a acestora fiind de 183 milioane lei. Toate sunt fonduri care au dezvoltat și dezvoltă, în continuare, județul Mehedinți, fie că vorbim despre comunități locale sau investiții gestionate de Consiliul Județean Mehedinți. Le mulțumesc ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea și directorului general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, pentru vizita în județul Mehedinți și am convingerea că răspunsurile domniilor lor au fost de folos pentru implementarea proiectelor de către administrațiile din județ!”, a declarat, la rândul său, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.