Cameră de audiere a minorilor, în Mehedinți! Condiții mai prietenoase pentru copiii supuși unor abuzuri și care sunt audiați în diverse procese!

Începând de astăzi, și justiția din Mehedinți se aliniază normelor europene și are o cameră special destinată pentru audierea minorilor în procese sau care sunt victime ale diverselor abuzuri. Această cameră a fost creată cu scopul de a crea un mediu prietenos (fiind decorată în culori pastelate și mobilată cu mobilier pentru copii) şi care să răspundă nevoii de apărare a drepturilor procesuale ale copiilor, iar în acest spațiu, ar trebui să stea doar un judecător în fața copilului – victimă.

„Amenajarea unui spațiu personalizat, în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, destinat audierii minorilor, este o măsură extrem de benefică și potrivită pentru momentele actuale; deoarece, din păcate, numărul cauzelor care implică minori – fie că vorbim despre divorțuri ale părinților, stabilirea programului de vizită sau a locuinței – presupun audierea obligatorie a minorului, dacă acesta are peste 10 ani, sau audiere facultativă, în situația în care acesta are sub 10 ani. Imaginați-vă că există situații în care sunt audiați copii de 5 – 6 anișori! Până la inaugurarea acestei camere, procedura se realiza fie în biroul judecătorului, fie într-o sală de judecată: era un mediu total nepropice, pentru că rostul audierii unui minor este de a încerca să obții de la el informații reale și e necesar să îi recreezi mediul de acasă. În niciun caz, o sală de judecată nu semăna cu mediul de acasă. Copilul vedea calculatoare, rafturi de cărți și multe dosare, pe când, începând de astăzi, vede un spațiu luminat, cu jucării, un spațiu prietenos, în care. Altfel. poate să aibă loc discuția dintre un judecător și un omuleț de câțiva anișori. În numele Baroului Mehedinți, transmitem felicitări conducerii instanței pentru acest efort! Copilașii sunt principalii beneficiari. Din păcate, în astfel de situații, ei sunt victime și, în acest caz, este adecvat ca, la instanță, să îi putem primi într-un astfel de spațiu.”, declară avocatul Noel Negrea.

„Baroul Mehedinți apreciază eforturile depuse de către reprezentanții Judecătoriei Drobeta -Turnu Severin pentru a transforma un deziderat într-o realitate, ce permite desfășurarea, în condiții mai prietenoase, a procedurilor judiciare ce implică audierea minorilor, atingându-se interesul superior al acestora! Mulțumim Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin pentru invitația adresată, în contextul inaugurării camerei destinate audierii minorilor, menținând relațiile de bună colaborare interinstituțională!”, transmit reprezentanții Baroului Mehedinți.

De altfel, la nivel național, au fost înființate puține astfel de spații, La finalul anului 2022, funcționau doar opt camere pentru audierea minorilor, la nivelul instanțelor din întreaga țară.

În lipsa acestor spații sigure, minorii erau puși, nu de puține ori, în situația în care să retrăiască trauma, fiind audiați de mai multe ori în locuri neadecvate și, uneori, exista riscul să se întâlnească, accidental, cu agresorii.

sursa foto: Baroul Mehedinți/Facebook, arhivă Actual Mehedinți.