Cartel Alfa, protest față de discriminările din noua lege a pensiilor! La acțiune, participă și sindicatele din Mehedinți.

De Ziua Europei, Cartel ALFA protestează față de discriminările din noua lege a pensiilor. Astfel, mâine,  9 mai 2024, sute de sindicaliști Cartel ALFA protestează în Maramureș (în municipiul Baia Mare), contra Legii 360/2023, privind sistemul public de pensii.  Reprezentații CNS Cartel ALFA din județele Maramureș, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj și Mehedinți, județe unde preponderent mineritul reprezenta o prioritate, dar și energeticienii, siderurgiștii, ceferiști și toți cei care au muncit în condiții grele sau deosebite de muncă, nu pot uita pe cei care au adus plus valoare economie naționale. Reprezentanții sindicatelor cer Guvernului României să acorde respect lucrătorilor și pensionarilor. Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu „negociată” cu Comisia Europeană, susţine Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.

„Mâine, pe 9 mai, în timp ce Ziua Europei este sărbătorită pe întregul continent, Confederația Sindicală Națională Cartel ALFA va organiza un miting în Baia Mare pentru a denunța lipsa de respect a guvernului român față de dialogul social și față de categorii întregi de cetățeni.  Reformele asumate de România în ultima perioadă, printre care se numără și reforma pensiilor, dar și a salarizării unitare din sectorul bugetar, sunt realizate fără o consultare reală cu partenerii sociali. Rezultatul este o legislație deficitară și discriminatorie care favorizează doar anumite categorii și dezavantajează marea masă a lucrătorilor si pensionarilor. În repetate rânduri, Cartel ALFA și membrii organizațiilor din teritoriu au atras atenția asupra discriminărilor pe care noua lege a pensiilor (Legea 360/2023) o va produce în rândul angajaților, în principal a celor care lucrează sau au lucrat în condiții grele. Susținerea că aceste legi nu pot fi modificate deoarece au fost “aprobate” de Comisia Europeană nu poate fi acceptată. În primul rând, Guvernul României e acela care a decis forma în care au ajuns acestea acte normative spre aprobare la Comisia Europeană, iar întreaga responsabilitate îi aparține, cu atât mai mult cu cât nu s-a angajat într-un dialog social real și a ignorat observațiile și solicitările sindicatelor. Europa este o economie socială de piață iar Pilonul European al Drepturilor Sociale – adoptat în 2018 și cu votul Guvernului României – reprezintă setul de principii care ghidează construcția legislativă pentru consolidarea drepturilor sociale ale cetățenilor. Cu reforma pensiilor, și după cum se întrevede, si cu reforma salarizării, Guvernul României pare că acționează în contradicție cu principiile Pilonului European.  Protestele din Baia Mare nu sunt incidente izolate. În întreaga țară, nemulțumirea crește printre diferitele segmente ale societății. Polițiștii și rezerviștii pensionați urmează să protesteze mâine din cauza discriminărilor ce vor rezulta din reforma legii pensiilor. În această Zi a Europei, în timp ce România sărbătorește apartenența sa la Uniunea Europeană, este crucial să ne amintim de valorile care stau la baza acestei uniuni, inclusiv importanța dialogului social și consultarea societății civile. Aderea la UE a impus alinierea legislației naționale cu standardele europene și promovarea unui mediu de luare a deciziilor inclusiv. Cartel ALFA reiterează faptul că guvernul nu poate ignora sau ocoli obligația de a angaja un dialog cu sindicatele și alte părți interesate. Experiența noastră, opiniile și preocupările noastre trebuie recunoscute și incorporate în procesul de formulare a politicilor, în special atunci când acesta afectează direct mijloacele de trai și drepturile lucrătorilor. În spiritul solidarității și în apărarea principiilor democratice, îi chemăm pe toți cetățenii să se alăture nouă în timp ce cerem responsabilitate, transparență și dialog autentic din partea reprezentanților noștri aleși.”, transmite Cartel ALFA.

sursa comunicat: Cartel Alfa

sursa foto: foto 1 – G4Media, foto 2: Digi24, foto 3: G4Media