Razie pe drumurile din județ: 14 șoferi lăsați fără permise și amenzi în valoare de 66.000 lei!

Polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite. Pentru protejarea comunității, oamenii legii au fost prezenți în stradă și au intervenit operativ la 48 de evenimente sesizate, dintre care 32 prin SNUAU 112.

Pe timpul misiunilor desfășurate, 45 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

240 de autovehicule și 273 de persoane au fost verificate cu aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 244 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 66.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 14 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii. Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 2 vehicule, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Spre exemplu, polițiștii Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Drobeta Turnu-Severin au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din comuna Plenița, județ Dolj, în timp ce conducea un autoturism, în municipiu. Fiind testat cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

De altfel, polițiștii Secției de Poliție Rurală Izvoru Bîrzii au oprit în trafic un autoturism, pe DJ 671E, în localitatea Firizu, comuna Ilovăț, condus de un bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate. La testarea cu aparatura de specialitate, a reieșit o alcoolemie de 0.68 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!