Un accident rutier s-a produs pe DN 6, în Balota, între două autoturisme. Un șofer nu a oprit la STOP (venind din satul Bistrița), mașina sa izbind un alt autoturism care circula pe DN6. În urma impactului, autoturismul, care circula regulamentar, a fost rotit pe carosabil. Două persoane au fost rănite. Poliția cercetează cazul, iar traficul rutier se desfășoară dirijat.
„Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier, produs între două autoturisme, pe DN 6, în afara localității Șimian. Au rezultat două victime și pagube materiale. Am asigurat măsurile PSI la fața locului. Cele două victime (conducător și pasager) din Logan au primit îngrijiri medicale de la ambulanțele SAJ, fiind, ulterior, transportate la UPU.”, declară șeful turei din cadrul ISU Drobeta, plt adj – șef Gabriel Chiriță.