Festivalul cozonacilor de la Crainici: delicii dulci și voie bună!

Cele mai iscusite gospodine s-au întrecut într-ale preparatelor culinare dulci. Festivalul Cozonacului din satul Crainici (comuna Bala) a adunat public numeros, dornit să deguste deliciile dulci, preparate de concurente.

Festivalul, care celebrează valorile și obiceiurile tradiționale autentice ale zonei de nord a Mehedințiului, a ajuns la cea de-a IX-a ediție, în satul Crainici din comuna Bala. Festivalul Cozonacilor a reunit femei gătite în costume populare frământând cozonaci, așa cum o făceau bunicile și străbunicile lor, cu dăruire și pasiune. La peisaj, se adaugă postava pentru plămădit – condiție obligatorie pentru concurente.

Cozonacul a fost pregătit în aer liber, în fața Căminului Cultural din Crainici, unde participantele și-au arătat îndemânarea dar și de rețetele tradiționale păstrate cu sfințenie din moși-strămoși.

Odată ce bunătățile au fost scoase din cuptor, întreaga uliță s-a umplut de miros de cozonac cald și de aromele copilăriei. Pentru public, au fost pregătite 200 de cozonaci (înainte de festival). De altfel, atmosfera a fost întreținută de artiști de muzică populară, iar publicul a încins hore.

Festivalul Cozonacilor este un eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Bala, în parteneriat cu Asociația Crainici și Grupul de Acțiune Local Ținutul Cloșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!